Rezolva chestionare drpciv online si obtine carnetul auto din prima vizita la examen.

What seems to be the officer, problem?

Că am un fetiş cu poliţişti, stie cine m-a întrebat. Exagerez, fireşte, însă nu-s chiar departe de adevăr. Da, îmi plac teribil poliţiştii. Şi, pentru ei, îmi plac si pietonii, vitezele regulamentare (pe portiunile cu radar, of course), unicitatea sensurilor unice, nuanţa de roşu din semnul de interzis, fluierele si echipamentele.

Da’ dăh ce?

Să tot fie un an şi ceva de când am făcut un obicei din mersul la aerobic. Şi, când credeam că n-o să mă mai surprindă nimic, descopăr că România are resurse inepuizabile.

Love or money?

Dragoste sau bani ? Sau amandoua? Sau niciuna (ma indoiesc) ?

Cam multe intrebari pentru un raspuns care ar trebuii sa fie scurt si la obiect, mai nou toata lumea ravneste la bani, calatorii, vile, haine de firma si masini care mai de care.

Amintirea ramane, dar tu alegi care!

Filmul Sweet November, pe care vi-l recomand, este un film foarte reusit, romantic si care poate emotiona si o stanca. Acesta m-a inspirat…

Filmul este unul romantic, o idee originala si actori de exceptie (nu prea multe detalii, daca v-a starnit interesul, un click pe google), pe tot parcursul filmului se persista pe ideea ”Amintirea ramane, dar tu alegi daca cea negativa sau pozitiva”.

Timpul tacut

La intrarea in sala toata lumea primeste cate o pereche de casti. Fiecare isi pune castile pe urechi, isi alege muzica preferata si trece pe ringul de dans. De la departare multimea arata ciudat: o mare de maini si de picioare miscandu-se alandala, o mare de ritmuri si viteze fara logica, o mare de priviri dezorganizate, care indragostite, care puse pe petrecere. O mare de oameni lipsiti de orice urma de sincronizare.

Petrecerilor astora li se spune Silent Discos. N-am fost niciodata la una, dar intuiesc foarte bine ce se intampla acolo doar uitandu-ma la lumea dinafara discotecilor. In Timp ne miscam cu totii dupa aceleasi reguli individuale.

Timpul e personal. La intrarea in sala primim cate o pereche de casti, apoi ne alegem Timpul, fiecare dupa preferinte, si trecem pe ring. Unii danseaza repede si obosesc rapid. Se duc la bar, beau o bere sau o limonada si o iau de la capat, uneori schimbandu-si alegerea, alteori nu. Altii isi aleg Timpul Incet. Se misca agale si cateodata si se pare ca nici n-ar dansa. Altii opteaza pentru Timpul Continuu, cu melodii care seamana foarte bine intre ele. Timpul Trecut, cu spatele la ringul de dans. Timpul Mare, indeajuns de mare pentru toate. Timpul Grabit, care nu e niciodata destul. Timpul Prezent, independent de altii.

Dupa petrecere, pe drum spre casa, unii se lauda ca s-au distrat, ca si-au trait seara. Cu voce tare isi justifica alegerile in fata altora, convingandu-se si pe ei, pentru orice eventualitate, ca au fost cele mai bune. Unii spun ca a fost vreme destula pentru toate, altii ca timpul a fost prea scurt, ca asa e intotdeauna.

Timpul, asa cum l-am invatat – cu ani si cu secunde – e o facatura. Timpul cel adevarat e altul si e necuprins. Nu incape pe un CD sau pe un card SD. Timpul cel adevarat e o biblioteca cu rafturi multe, incarcate si inalte pana la Cer.

Cand ne intalnim, ce se aude in casti nu e Muzica, sunt numai cateva cantece. Ce se aude in casti nu e Timpul, ci numai alegerile noastre.

Puterea exemplului

De ceva vreme încoace, mă gândesc la ce primesc și la ce ofer. Iar prin asta mă refer nu la lucruri și la atitudini, comportament și respect.

Tocmai am citit o carte în care spunea că singura metodă prin care poți obține ce vrei este să-i ajuți pe alții să obțină ce vor.

Eu cred în puterea exemplului. Cred asta pentru că dacă eu nu aș face altora ceea ce vreau eu să primesc, m-aș simți prost să aștept ceva.

Pentru mine puterea exemplului este ceva ce dă siguranță și ceva ce poate schimba mentalități, iar apoi vieți. Copiii imită de obicei părinții, ei le dau exemplu de cum să se comporte, cum să facă anumite lucruri și ei le fac. 

Însă vine un moment în care observ că puterea exemplului nu este îndeajuns. Simt că degeaba vorbesc frumos și fac anumite lucruri pentru că simt că nu aduc niciun folos niciunei părți.

Nu știu ce să adaug exemplului pentru a putea fi urmat. Voi ce credeți? Aveți experiențe de acest gen?

Ciocolată...

E bună, dulce, amară, cu lapte, cu caramel, cu alune, dar scopul e mereu același: să faci pe cineva fericit.



Eu, în ultimul timp observat niște lucruri ciudate despre ciocolată:

  • Ești supărată? Uite o ciocolată!
  • Bravo! Ia o ciocolată!
  • Vrei să vorbim? La o ciocolată!
  • Hai să punem pariu...pe ciocolată

Asta nu e un lucru rău, dar se pare că punem cma mare accent pe ciocolată. Deși e bună și ne place, parcă ne legăm cam mult de asta.

Acum, când trebuie să ne maturizăm, parcă revenim din nou la plăcerile copilăriei. Dar nici asta nu e rău.

În fine, cred că am vorbim destul mult, prost și cam fără rost, așa că vă ofer ceva:



Să aveți parte de o zi dulce!